Marcați
Bugetele autorităților publice locale, nu permit asigurarea unei dezvoltări durabile
Bugetele autorităților publice locale sunt atât de mici, încât nu permit asigurarea unei dezvoltări durabile. Concluzia le aparține experților, care au evaluat modul în care sunt gestionate veniturile primăriilor. Ei au constatat că acestea nu au capacitatea de a genera venituri, fiind total dependente de transferurile de la bugetul de stat.

Cea mai gravă situație, potrivit experților, a fost înregistrată în anul 2015, când veniturile la bugetele locale au scăzut cu aproape 48 de milioane de lei, comparativ cu anul precedent. Această diminuare a fost determinată, în special, de reducerea critică a veniturilor fiscale, cu aproape 660 de milioane de lei. Impozitul pe bunurile imobiliare a înregistrat cea mai mică pondere, deși este indicele principal al bunăstării unei localități. O mare parte din sate s-au bazat pe mijloacele financiare provenite de peste hotare. Experții atenționează însă că aceste fonduri trebuie privite drept o sursă suplimentară, şi nu un venit constant.

”O localitate nu se poate baza doar pe granturi, deoarece granturile, atunci când faci o aplicație, nu cunoști, o să câștigi sau nu. Deci este o sursă care trebuie considerată ca ceva suplimentar la acel efort pe care tu, ca administrație publică locală, îl ai ca obligație să-l faci. Deci mă refer aici la încasările din veniturile proprii”, susține Angela Secrieru.

Experții au constatat că, deși bugetele primăriilor au un potențial financiar extrem de redus, de multe ori, reprezentanții administrațiilor locale nu creează condiții favorabile pentru dezvoltarea întreprinderilor, ceea ce le-ar aduce mai mulți bani din taxe și impozite.

”Ei pierd o sumedenie de timp, pentru a primi câteva certificate şi trebuie să fugă din instanță în instanță, pe când, din câte ştim, este ghișeul unic, care, din păcate, este doar pe hârtie şi ar trebui acest ghişeu unic să le uşureze viaţa agenților economici. Dar, din păcate, la momentul dat, el nu prea activează în modul în care ar trebui să activeze. Şi, plus la aceasta, fiecare autoritate interpretează în modul său, cum ar trebui să arate acest ghişeu unic și chestia aceasta agenții economici o consideră ca inoportună şi excesivă, deoarece timpul lor costă bani”, spune Ion Butmalai.

O altă constatare a experților se referă la planificarea bugetară ineficientă. De multe ori, cheltuielile bugetelor locale depășesc veniturile, iar acest lucru are un impact negativ asupra dezvoltării economice. Prin urmare, sunt efectuate transferuri de la bugetul de stat, iar acestea sunt alocate, în mare parte, în baza unor criterii politice.

” Sunt categorii de transferuri care nu sunt planificate. Deci, iniţial, în bugetul aprobat avem o anumită sumă, după care, la sfârşit de an, când facem bilanțul, sunt localități unde suma executată depășește de câteva ori suma planificată. Deci, acest lucru generează nişte idei, gânduri că unele sume sunt transferate localităților fără transparență, pentru anumite merite, care, eu nu ştiu, nu sunt făcute publice”, a mai adăugat Angela Secrieru.

Experții au atras atenția și asupra lipsei personalului calificat în cadrul administrațiilor publice locale, precum şi a tehnicii de lucru.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).