Marcați
Igor Dodon s-a întâlnit cu ambasadori acreditaţi în Republica Moldova, cu reşedinţa la Moscova
Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu mai mulţi ambasadori acreditaţi în Republica Moldova, cu reşedinţa la Moscova.

În cadrul întrevederii au fost discutate chestiuni legate de politica internă și cea externă a țării.

Șeful statului s-a referit în mod special la eforturile instituției prezidențiale de a stabili relații de colaborare eficiente cu toți partenerii externi, atît din Vest cît și din Est în vederea atragerii investițiilor în Republica Moldova, reanimării economiei țării, creării locurilor noi de muncă, antrenării tineretului în proiecte de deschidere a noi afaceri etc.

În context, Igor Dodon relatat despre rezultatele vizitelor recente pe care le-am avut în Italia și Armenia.

Totodată, șeful sttaului a menționat interesul Președinției pentru soluționarea problemei transnistrene.

”Am vorbit despre înțelegerile pe care le-am avut cu partea italiană, care în curînd va prelua președinția în OSCE, în vederea susținerii țării noastre în acest proces și organizării negocierilor în formatul ”5+2”. Mi-am exprimat dorința ca ambasadorii acreditați în ţara noastră să viziteze mai des Republica Moldova”, a scris Igor Dodon pe contul său de facebook.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).