Marcați
Elaborarea unei noi Strategii a Securității Naționale, o prioritate a Președintelui
Președintele Igor Dodon a convocat o ședință de lucru cu consilieri prezidențiali, experți cu reputație în domeniu și reprezentanți din cadrul Aparatului Președintelui responsabili de sectorul de securitate, pentru a discuta etapa de elaborare a noii Strategii a Securității Naționale.

Participanții la întrevedere au convenit asupra priorităților de bază ale documentului. Principalul obiectiv al acestuia trebuie să constituie respectarea neutralității Republicii Moldova, în calitate de garanție a securității statului.

Potrivit lui Igor Dodon, strategia trebuie să țină cont de abordarea multilaterală în relațiile cu partenerii externi. Aceasta trebuie să prevadă un compartiment cu acțiuni concrete pentru a asigura creșterea economică durabilă, ordinea publică și bunăstarea populației.

”Accentele vor fi puse pe soluționarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă statul nostru. Strategia trebuie să fie definitivată pînă la finele anului 2018”, a menționat Igor Dodon.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).