Marcați
AU RESPINS INIȚIATIVELE PSRM
Majoritatea parlamentară a respins astăzi mai multe demersuri din partea fracțiunii Partidului Socialiștilor. Este vorba de audierea oficialilor responsabili de stabilirea tarifelor pentru încălzire, apă caldă și servicii medicale. De asemenea, deputații democrați și partenerii lor din PPEM au refuzat să-i audieze pe șefii Procuraturii Anticorupție și CNA privind procesul de recuperare a banilor frați din sistemul bancar. Pentru includerea în ordinea de zi a acestor chestiuni au votat doar 39 de deputați din necesarul de 43.
Propunerea privind audierea șefului Procuraturii Anticorupție și a directorului CNA în contextul procesului de recuperare a banilor furați din sistemul bancar a venit din partea deputatului PSRM Vasile Bolea. ” Noi, totuși, vrem să vedem care este situația la zi, câți bani au fost recuperați până în prezent, deoarece cunoaștem că recuperarea miliardului s-a pus pe seama cetățenilor, pe seama bugetului de stat. Anul acesta trebuie să fie alocate din bugetul de stat în jur de 800 de milioane de lei. Vreau să vă aduc la cunoștință că pensionarilor care au ieșit la pensie până în 1998 pentru ridicarea pensiilor le trebuie vreo 300 de milioane, dar noi cu 800 de milioane dăm datoriile nu știu cui”, a afirmat Bolea.
La rândul său, parlamentarul Radu Mudreac a solicitat audierea ministrului Economiei și directorului general al ANRE. El a precizat că autoritățile au redus tariful pentru gaz cu 20 la sută, nu însă și cele pentru căldură și apa caldă, care sunt formate din vechiul tarif pentru gaz.
O altă solicitare din partea PSRM a vizat audierea ministrului Sănătății. Svetlana Cebotari urma să prezinte informații despre măsurile întreprinse de guvernare pentru a proteja categoriile nevoiașe de scumpirea cu 400 de procente a serviciilor medicale, acum mai bine de un an, a precizat deputatul socialist Vladimir Odnostalco.
PSRM a mai solicitat audierea, la ședința de săptămâna viitoare, a ministrului de Interne. Demnitarul urmează să prezinte informații privind măsurile întreprinse pentru combaterea consumului de droguri în țara noastră. Nici această propunere nu a fost susținută însă de majoritatea parlamentară.
NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).