Marcați
Așteptări de la Forumul moldo-rus
O zi a mai rămas până la începerea unuia dintre cele mai importante evenimente economice ale acestui an. Este vorba de Forumul economic moldo-rus, care se va desfășura în Capitală timp de trei zile. Potrivit organizatorilor, platformele de discuții în cadrul întrunirii au fost pregătite, iar doritorii se pot înregistra și mâine.

Scopul principal al Forumului economic moldo-rus este crearea premiselor favorabile pentru ca țara noastră să recupereze locul pe piața rusă, pe care l-a avut până la venirea la putere a partidelor proeuropene, a declarat unul dintre organizatorii evenimentului, deputatul socialist Vladimir Golovatiuc.

”În programele a trei guverne - Gaburici, Streleț și actualul cabinet Filip - prevederea despre parteneriatul strategic cu Federația Rusă a dispărut. De aceea, este destul de logic faptul că, imediat după învestire, președintele Igor Nicolaevici Dodon a purces la restabilirea acestui echilibru destabilizat. Viitorul forum trebuie privit tocmai în acest context. Este o continuare logică a acestei linii atât din partea președintelui Dodon, cât și a Partidului Socialiștilor”, a declarat Vladimir Golovatiuc.

Parlamentarul Vladimir Golovatiuc a precizat că evenimentul nicidecum nu are scopul de a afecta cumva relațiile economice ale țării noastre cu Occidentul.

”Noi suntem împotriva unei dezvoltări unilaterale a Moldovei. Noi suntem împotriva unui singur vector, cum le place multora să se exprime acum. Noi milităm pentru doi vectori. Analiza pe care am realizat-o arată că, atunci când în Moldova a existat o astfel de paritate relativă - echilibru între Est și Vest, între Federația Rusă și Uniunea Europeană, asta era în favoarea Moldovei, asta era în favoarea economiei Moldovei, problemele sociale erau soluționate în cel mai eficient mod și Moldova se dezvolta, de bine, de rău, echilibrat”, susține deputatul socialist.

Până acum, din partea Federației Ruse și-au anunțat participarea la forum peste 200 de reprezentanți ai mediului de afaceri din diferite domenii, a specificat deputatul Vladimir Golovatiuc.

”De ce are nevoie Moldova? Moldova are nevoie de venituri, Moldova are nevoie de locuri de muncă, Moldova are nevoie de soluționarea problemelor sociale, iar toate astea se bazează pe economice. Oricât ar rosti politicienii cuvântul ”halva”, în gură nu va deveni mai dulce. Nu noi facem, ci mediul de afaceri, iar obiectivul nostru este să-i adunăm împreună, să mișcăm lucrurile din loc, să construim punți. Iată din acest punct de vedere forumul este important”, menționează Golovatiuc.

La Forumul economic moldo-rus, care se va desfășura în perioada 20-22 septembrie, urmează să aibă loc mai multe mese rotunde și vor fi stabilite contacte între oamenii de afaceri din cele două țări și vor fi semnate acorduri de cooperare.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).