Marcați
Criză în Statele Unite ale Americii
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a făcut o adresare către națiune, în care a argumentat necesitatea construirii zidului la frontiera cu Mexicul, menit să asigure securitatea împotriva imigranţilor clandestini. În discursul său, liderul de la Casa Albă a dat vina pe congresmanii democrați, care blochează acest proiect și refuză să aprobe alocarea a peste cinci miliarde de dolari pentru implementarea proiectului. Criza politică a blocat, de 18 zile, activitatea Guvernului federal, iar Trump este gata să instituie stare de urgență la nivel național.

Disputa între președintele american Donald Trump și democrații din Congres, privind construcția zidului la hotarul cu Mexic, s-a acutizat. Într-o alocuțiune solemnă de nouă minute în Biroul Oval, preşedintele SUA a avertizat societatea că imigranții ilegali, care dau năvala din Mexic, fac să curgă sânge american.

“Stimați concetățeni, în această seară, mă adresez vouă în legătură cu agravarea crizei umanitare și de securitate la granița noastră de sud. Zilnic, angajații serviciilor noastre de grăniceri și vamale fac față unui flux de mii de imigranți ilegali, care intenționează să intre în țara noastră. Noi nu-i mai putem întreține, nu avem loc pentru ei în țara noastră și nici nu avem capacități de a-i trimite acasă, în țările lor”, a declarat Donald Trump.

Trump i-a cerut repetat Congresului să aloce 5,7 miliarde de dolari pentru construcția la hotar a unui zid de oţel. În opinia lui, aceste cheltuieli se vor răscumpăra într-un timp foarte scurt, întrucât zidul va bloca și traficul de droguri din țările vecine, și va reduce numărul masiv de crime comise de imigranți pe teritoriul SUA.

„Hotarele noastre din sud sunt o conductă ilegală pentru un volum enorm de droguri, inclusiv heroină, cocaină și fentanol. În fiecare săptămână, 3.000 de cetățeni de-ai noștri sunt uciși de droguri. Într-un singur an, din cauza drogurilor se sting mai mulți cetățeni de-ai noștri, decât în timpul războiului din Vietnam. Valoarea drogurilor ilegale depășește 500 de miliarde de dolari anual - o sumă cu mult mai mare decât cele 5,7 miliarde necesare pentru construcția zidului. Să nu uităm că, în ultimii doi ani, imigranții au comis 266 de mii de infracțiuni grave, inclusiv 100 de mii de atacuri, 13 mii de violuri și 4.000 mii de omoruri”, a reiterat președintele american.

Argumentele invocate de Donald Trump nu-i conving însă pe democrații din Congres, care urmează să aprobe cele 5,7 miliarde de dolari. Liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a declarat că, de fapt, criza de la hotarul cu Mexic este una artificială, iar din această cauză activitatea Guvernului federal este blocată parțial de 18 zile.

„Preşedintele Trump trebuie să înceteze să-i ia pe americani ostatici, să înceteze să creeze din nimic o criză umanitară și a imigraţiei la frontieră şi trebuie să deblocheze activitatea guvernului”, a declarat Nancy Pelosi.

Din cauza suspendării parțiale a activității Guvernului american, 800 de mii de bugetari nu-și pot primi salariile, iar finanțarea a sute de proiecte federale rămâne blocată. Între timp, administrația Trump se pregătește să anunțe stare de urgență la nivel național, pentru a putea obține cele 5,7 miliarde de dolari, fără aprobarea din partea Congresului. Asta ar agrava criza politică din Statele Unite, deoarece o astfel de hotărâre ar putea include înghețarea conturilor bancare ale americanilor, blocarea accesului la internet sau trimiterea soldaților pe străzile orașelor americane.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).