Marcați
Poliția a sesizat CEC cu privire la acțiunile ILEGALE ale deputatului PAS Igor Grosu, la Varnița
1.11.2020, 15:52
Inspectoratul General al Poliției a sesizat Comisia Electorală Centrală cu privire la încălcarea regulilor de monitorizare a alegerilor de către unii observatori naționali, printre care și un deputat PAS.

Astfel, potrivit Poliției, un observator a încercat să stopeze forțat pe podul de la Rezina un automobil care se deplasa în direcția secțiilor de votare. O altă încălcare a fost depistată la Anenii-Noi. Un observator a blocat trecerea mai multor cetățeni care doreau să intre în secția de votare și să-și exercite dreptul la vot. Potrivit oamenilor legii, acesta avea un comportament agresiv, îmbrâncind cetățenii care nu se conformau restricțiilor sale.

Un alt caz de încălcare a legislației de către observatorii naționali a fost documentat la Varnița. Deputatul PAS, Igor Grosu, acreditat în calitate de observator la Consiliul Electoral de Circumscripție Leova, împreună cu alți cetățeni, s-a deplasat la Varnița, unde în mod intenționat și abuziv a blocat șoseaua, a stopat mijloacele de transport care se deplasau în direcția secțiilor de votare, precum și a solicitat conducătorilor auto să-i prezinte actele. Ulterior, acesta, de comun cu alte persoane, a blocat ambele benzi de circulație de pe traseul Varnița – Bender, împiedicând unii cetățeni să-și exercite în mod liber dreptul la vot.

În toate cazurile, oamenii legii au intervenit și au documentat cazurile în baza legii.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).